Salutare!
Profit de scurta pauză dintre sărbători să dau drumul în lume la ultima întâlnire Curiozita(r)te din acest an - am ajuns la a 5 a întâlnire! Așa că într-o pauză de refăcut stocurile de mâncare și treburile pe lângă casă, te invit să ne citești sau ne asculți. E o ediție în care aducem la masă și recunoștința, dacă tot suntem la final de an.
De data asta, am invitat un om care e de obicei în spatele camerelor, un om foarte discret și modest, cu o poveste de viață pe care de abia aștept să o descoperim, măcar prin frânturi din ea. Numele lui este Valentin Darii și este un bun prieten de-al nostru, al comunității Fab Lab Iași și al meu, căci îl cunosc deja de ceva timp prin intermediul ei. Sunt foarte recunoscătoare că și-a făcut timp să fim la o poveste, am vrut să aflați și voi despre el. Vali a fondat Starlive acum 5 ani și face multe minuni cu partea de radio, sonorizare și evenimente faine pe care le capturează live pentru ca noi să ne bucurăm de ele, de oriunde am fi.
A: Vali, bine ai venit! (râs copilăros)
V: Bine te-am găsit, Alexandra și mulțumesc tare mult de invitație. Mă onorează. E multă vreme de când n-am mai fost în fața publicului și a echipamentelor. De obicei, așa cum ai spus și tu, sunt în spate. Am fost și în față, dar a trecut multă vreme de atunci. Mulțumesc pentru invitație și că mi-ai amintit cum e să vorbești la microfon.
A: E un microfon improvizat deocamdată, dar eu cred că e despre conexiune și a fi curioși, dincolo de partea tehnică a lucrurilor. Și aș începe cu o întrebare care să-i pună pe ascultătorii în noștri în temă despre tine. Așadar, cine este Vali, pe scurt? Cum te vezi tu?
V: Știi că de obicei la radio e foarte greu să vorbești puțin. De vorbit mult vorbește toată lumea. Deja mi-ai dat prima provocare (râde): să-ți spun cine sunt, dar să fiu și scurt.
A: Pot să te ghidez? Să-ți spun la ce m-am gândit eu: aș vrea să povestești despre cine ești tu printr-o valoare care te caracterizează.
V: Da. Foarte interesant. Eu sunt un om muncitor. Munca e una din valorile mele. Cred că fără muncă nu poți să faci mare lucru. Bineînțeles că sunt și oamenii care fac lucruri și fără muncă, dar se nasc în familii de regi și regine. Ei nu trebuie să muncească în viața asta, dar cred că sunt foarte puțini pe planetă. Sunt antreprenor de 5 ani de zile. Am fondat Starlive, am lucrat înainte în radio, televiziune și sunt foarte pasionat de ceea ce fac. Cred că mereu mi-am ales lucrurile în viață după pasiune. Am fost un privilegiat din punctul ăsta de vedere. Începând cu părinții mei, toți oamenii pe care i-am întâlnit pe parcurs, m-au susținut. Mi-au zis: „dacă îți place asta, fă asta.” Nu mi-a zis nimeni „nu fă aia, nu te du, lasă-te, apucă-te de aia”. Am fost un om încurajat din mai multe direcții.
Cred că și prima firmă la care am lucrat 10 ani de zile, Radio Impact FM (care acum e Activ FM) avea cultura asta „Dacă nu știi, noi te învățăm. O să reușim” Toată echipa era construită și recrutată în direcția asta. Cultura asta mi-a prins foarte bine pentru că eu, nativ vorbind, sunt un om orientat către soluții și nu mă uit la program. Cred că de asta am devenit și antreprenor.
Nu muncesc într-un program ”from 9 to 5”, ci caut să facem astfel încât clienții să fie mulțumiți și să revină la noi. Unii dintre colegii mei au această problemă că muncim uneori peste program și fără zile libere, dar le amintesc că în ianuarie și februarie avem două luni de concediu plătite. Eu, însă, aș putea funcționa a la long fără un program din acesta, „from 9 to 5”.
A: Eu cred că asta ai demonstrat deja că poți foarte bine. Mai mult decât atât, am sesizat tot timpul la tine mix-ul acesta de pasiune pentru munca pe care o faci, multă responsabilitate. Mi-ai spus tu la un moment dat într-o poveste de-a noastră că pe tine nu te sperie responsabilitatea. Dacă ar fi totuși să te sperie ceva, ce te-ar speria?
V: Moartea mă sperie. Am în familie persoane în vârstă care și-au cumpărat loc de veci, le-am semnat actele, am fost martor pentru ei. Asta nu m-a speriat. Dar eu am trecut de mai multe ori pe lângă moarte, inclusiv într-un accident rutier și în alte contexte. Momentele astea nu-s confortabile și te sperii.
A: Și trezesc ceva în conștiința ta.
V: Da. Nu-i confortabil. Când ești acolo foarte aproape și trece moartea razant pe lângă tine, nu e confortabil.
A: Păi atunci mă bucur că ai scăpat și ești astăzi aici și putem avea discuția asta.
V: Da, din fericire de mai multe ori. Slavă Domnului.
A: Da, Slavă Domnului. Dar ca să nu ducem discuția la limita dramatică, sunt curioasă: din toată experiența ta, din viața profesională sau personală, care a fost lucrul pe care ți-l amintești care te-a uimit într-un sens pozitiv?
V: Lucru care m-a uimit… Cred că m-a uimit ușurința cu care unii oameni vorbesc în fața microfonului. În momentul în care am intrat în radio, pentru mine a fost foarte greu. Eu am început de la -10. La primul radio la care am lucrat în Vatra Dornei am lucrat full time încă din timpul liceului.
A: Hărnicie, după cum spuneam. Vali = hărnicie.
V: Da (râde). Dar nu hărnicie pentru că nu mă mai țineau ai mei pe acasă, ci pentru că îmi plăcea la nebunie. Îmi plăcea atât de tare, încât mi-au dat job full time. Eram „fiert” pe zona aia. Și eram uimit — pentru că îmi plăcea, dar nu eram bun la asta, dar am muncit foarte mult și mi s-a spus unde trebuie să muncesc. Că și ghidajul ăsta e foarte important.
Acolo, din echipa respectivă, făcea parte un domn care a lucrat toată viața lui la Radio România actualități. Era cineva care toată viața a făcut doar radio. A știut să mă ghideze cu câteva lucruri — nu vă imaginați că am făcut training nu știu cât timp. A știut cum să mă ghideze și să-mi spun ce să fac ca să evoluez. Și uimirea mea era că veneau colegi din urmă și îi punea la microfon și parcă erau de acolo. Ei nu aveau o zi din viața lor lucrată în domeniu, dar erau de acolo! Și îmi spuneam: „Dar oamenii ăștia cum pot?”, „Eu de ce nu mă aud așa?” „Mie de nu-mi vin ideile astea?” Chestia asta m-a uimit tare. Am înțeles ce înseamnă talent și muncă. Eu am fost omul care a evoluat prin muncă, nu prin talent.
A: Știm cu toții că talentul e foarte puțin din tot procentul prin care trebuie să trecem ca să devenim cu adevărat performanți în ceea ce facem. Sunt uimită de faptul că răspunzi la întrebări cu următoarea întrebare pe care voiam să ți-o adresez. Pe mine mă fascinează ideea asta de a găsi oamenii potriviți în drumul nostru care să ne ajute să evoluăm. Sunt curioasă: tu ai avut un astfel de mentor? Dacă da, cine este? Ați apucat să interacționați?
V: Am avut un mentor la un moment dat în viață. Nu știu dacă el a vrut cu adevărat să fie mentorul meu, dar așa a fost contextul. E vorba despre Severin Sînzianu. El a fost mentorul meu în perioada în care am fost în JCI Iași. Până atunci, nu știam ce înseamnă să ai un mentor. Citisem despre asta, dar el s-a comportat cu mine ca un mentor. După ce a plecat din JCI Iași, ne-am mai îndepărtat, dar tot am ținut legătura. El a fost singura persoană care mi-a fost mentor ”for real”.
A: Severin, dacă ne citești/auzi, asta e o invitație la un ceai cu Valentin, de reconectare.
V: Da, el a fost pentru mine un mentor în adevăratul sens al cuvântului, am simțit asta și îi sunt recunoscător. Îi mulțumesc pentru asta.
A: Mă bucur că vă cunosc pe amândoi și chiar pot să zic că sunteți oameni faini. Bun, deci de acolo a început treaba asta. Mă gândesc totuși că toate interacțiunile cu oamenii din evenimente a fost pentru tine o inspirație, mai ales că tu nu ești doar în Iași, ești și în Cluj cu livestreams, creezi spații pentru radio, ajuți oamenii pe partea de sonorizare. Adică ai multitasking jobs, să zicem așa.
V: Exact. Cumva, îmi folosesc background-ul din radio și televiziune pe partea tehnică și non-tehnică ca să să-i ajut pe oamenii care au nevoie de un studio radio sau tv și tot felul de alte lucruri. Cred că democratizarea asta media pentru mine a fost o oportunitate pentru că îmi valorific tot know-how-ul ca să-i ajut pe alții să-și formeze propriul conținut.
A: Deci te ocupi practic de toată lumea promovării, ca să o îmbrăcăm așa într-o haină, nu?
V: Toată lumea creării de conținut, mai degrabă. Ca să nu o confundăm cu marketingul, care e cu totul o altă poveste.
A: Dar ține-te de mine te rog cu promovarea. Am povestit noi o dată despre percepția oamenilor despre Iași ca brand, adică mai precis cum văd Iașul oamenii care locuiesc și care s-au născut aici. Am observat amândoi că percepția este în general una negativă. În general, nu au stima sau mândria asta de a fi ieșeni.
Știu că tu ai venit la un moment cu o idee în direcția asta că se poate și avem cu ce. Sunt curioasă, tu cum vezi lucruri astea: cum ne putem schimba percepția asta? Cum am putea fiecare dintre noi contribui în direcția asta?
V: Eu cred că nu putem contribui fiecare dintre noi pentru că marea majoritate a oamenilor nu e din Iași.
De exemplu, eu m-am mutat la Iași, dar călătoresc de două ori pe săptămână la Cluj. Am observat că resursele noastre sunt identice, ca oameni, know how, valori. Ceea ce îi diferențiază pe ei de cei de la Iași este încrederea în sine. Și repet, eu nu țin cu Iașul pentru că sunt din Iași sau că m-am născut aici și sunt atașat emoțional.
Eu am venit din Vatra Dornei, dar țin cu orașul ăsta pentru că văd câte resurse sunt, câte lucruri se întâmplă, câte oportunități sunt aici.
Dacă întrebăm 5 oameni pe stradă dacă e mai fain la Iași sau la Cluj, îți garantez că aceștia în proporție de 90% vor răspunde că e mai fain la Cluj. Și asta vine dintr-un singur lucru: dacă oprești fiecare cetățean al Clujului pe stradă, o să-ți spună că la Cluj e cel mai fain.
De aceea, nu putem face fiecare dintre noi ceva. Că de la majoritatea o să auzi: „Domnule, nu, e mai fain la Cluj decât aici sau nu știu unde.” Eu am comparat piețele. Am filmat și în București, am avut și clienți de acolo. În București, este într-adevăr o diferență de oportunitate și de resurse. Deci din punctul ăsta de vedere, clar Bucureștiul e peste Iași. Dar dacă ajungem la veșnica asta comparație între orașele secundare, nu e nici o diferență.
Singura diferență o fac oamenii care sunt ambasadori.
Ce cred că se poate face este să ne organizăm cumva între noi și să facem o campanie de PR pentru Iași de măcar 5 ani de zile. Ca să poți să induci și să educi populația proprie și să-i transformi în ambasadori.
Cineva care face chestia asta și care are aceeași idee este Mihai Bulai. A început tururile acestea ghidate cu Iași.travel și le promova pentru ieșeni, ca să-și cunoască orașul. Ieșenii nu cred în orașul lor pentru că nu cunosc ce resurse sunt în el, ce oportunități sunt, care e istoria orașului. Când mergi cu un ghid și afli niște lucruri din prezent, trecut și viitor— Mihai are talentul ăsta de a pune lucrurile în lumină, este un ghid extraordinar — fiecare ieșean devine un ambasador. Și așa se crește bulgărele ăsta în care oprești oamenii pe stradă și ei or să-ți spună ”Iașul ăsta e cel mai tare, poți să faci o grămadă de lucruri în el.”
A: Mulțumesc că mi-ai dat idee pentru un nou invitat și, mai mult decât atât, mi-a venit gândul ăsta că poate fi și un lucru care ține de recunoștință. De recunoștința de a fi într-un loc, de a avea atât de multe oportunități, de a avea atât de multe resurse. Cred că e un proces de conștientizare. Poate sunt mulți dintre noi care nu înțelegem în profunzime ce avem, de fapt, aici și cu ce ne îmbogățim în fiecare zi. Asta e o lecție pe care o putem lăsa la aprofundat fiecare dintre noi.
V: Da, îmi place perspectiva asta. Eu am adus perspectiva de suprafață, tu ai adus perspectiva din spate, mai deep. Da, sunt 100% de acord cu tine. Până la urmă, e vorba de conștientizarea de a fi mulțumit cu ceea ce ai, de a fi într-o liniște tu cu tine. Da, sunt multe lucruri care vin la pachet cu asta.
A: Și pe care le putem învăța. E ceva ce probabil nu am avut în cultura noastră dintotdeauna.
V: Adevărat. Mulțumesc că mi-ai dat mingea la fileu. Noi, moldovenii, nu avem cultura asta în a fi mulțumiți cu ce avem. Ardelenii sunt atât mulțumiți și entuziasmați cu ceea ce au, încât de conving și pe tine că e „fain”, că „extraordinar”.
A: „No hai la Cluj!”
V: Da! Și te conving că e extraordinar, deși eu am fost în mai multe locuri și am văzut că e la fel. Îmi place perspectiva asta de a fi mulțumiți cu ce avem și de conștientizare.
A: Vali, dacă tot suntem aici, poate deschidem apetitul în direcția asta unor oameni care ne mai ascultă și poate punem ceva la cale.
V: Da, eu îmi doresc un proiect de PR, dar asta ar însemna implicarea tuturor stakeholderilor și conștientizarea venită din partea lor că e nevoie de asta.
Hai să-ți mai spun un lucru: am fost la Universitatea Tehnică din Cluj și am filmat acolo pentru un client din zona de inginerie care lucrează cu ei. M-a durut sufletul că din 20 de studenți, 10 erau din Moldova. Jumătate. De asta zic. Trebuie și stakeholderii din Iași să conștientizeze nevoia de a se implica și de a face ceva concret pe termen lung, ca să poți inversa niște trenduri, să comunici niște lucruri și să faci ceva de substanță. Iar lucrurile în zona asta se fac cu bugete, nu se fac așa, că suntem pasionați, mai ales dacă vrei să ai rezultate.
A: Pas cu pas.
V: Mi-ar plăcea ca stakeholderii să conștientizeze nevoia și să spună: „Da, hai să alocăm buget.” Și dacă mai mulți stakeholderi pun mai multe bugete, cred că se pot face lucruri.
A: Imediat vă zicem unde pot veni toți stakeholderii să-l caute pe Valentin, dar până atunci mai am doar câteva curiozități. Vali, aș vrea să ne întoarcem în timp, când aveai 17 ani. Ce i-ai transmite tu lui Vali de la 17 ani dacă te-ai întâlni acum cu el?
V: Bună întrebare. 17 ani a fost vârsta de la care am început radio-ul. Eram între clasa a X a și a XI a, cu câteva zile înainte să încep clasa a XI a. I-aș spune un singur lucru: „Urmărește mai mult banii. Nu lăsa pasiunea deoparte, dar fii atent și la partea financiară.” Pasiunea e minunată, dar banii pentru mine au venit mai greu și a fost complicat. Alți oameni din jurul au fost mai pragmatici.
A: Deci așa l-ai ghida.
V: Da.
A: Și dacă ar fi să transmiți un gând oamenilor care ne ascultă și caută să-și aprofundeze propria pasiune, ce le-ai spune?
V: E foarte greu să le zic ceva. Lumea în care trăim e o lume complicată și e foarte greu să le dai sfaturi. Situația, motivația și obiectivul fiecăruia sunt diferite. N-aș ști sincer ce să le spun.
A: Nu o lua ca pe un sfat, ci mai degrabă ca pe o împărtășire. Ca ceva ce ție ți-ar plăcea să îți zică ție cineva, căci și tu ești un artist, în felul tău. Și tu creezi lucruri. Și tu ai partea de aprofudare a propriei tale pasiuni. Oferă-le mai degrabă un îndemn - nu suntem într-adevăr în măsură să oferim sfaturi.
V: Da. Dacă ar fi un îndemn, le-aș spune:
„Faceți tot ceea ce puteți în locul în care sunteți, cu ceea ce aveți. Profitați la maxim de ceea ce aveți, în locul în care sunteți.”A: Ați auzit? Asta să facem. Îl iau și pentru mine ca un îndemn. Și aș vrea ca înainte să plecăm, să ne spui unde te găsește lumea ușor.
V: Pe Facebook. Valentin Darii, cu doi de ”i” și pe pagina Starlive. Instagram încă nu mi-am făcut, i-am promis colegului meu Alex și lui Adrian Mironescu că-mi fac cont.
A: Gata, nu mai ai cale de întoarcere (râdem). Mulțumesc că ai fost aici cu noi și ai pus din timpul tău aici, în fața ascultătorilor. Sper să ne mai întâlnim pe viitor și cu alte povești de Curiozita(r)te. Poate pe viitor gândim ceva povești pentru PR-ul Iași, cine știe.
Iar vouă vă mulțumesc că ne-ați citit/ascultat. Dacă aveți poate sugestii pentru alți invitați, nu ezitați să mă contactați. Sunt foarte curioasă!
Dacă nu mai apuc să scriu până la final de an aici, las un gând-invitație pentru fiecare din noi: hai să onorăm finalul de an cu o scrisoare către noi înșine, cu lucrurile (nu neapărat din cele materiale, știi tu) de care suntem recunoscători — căci la critici stăm bine, cunosc!
Ce învățături ai primit în anul ăsta? Ce ai vrea să devii în 2026?
Sper din inimă să-ți dai timp și tihnă pentru asta. Cu muzica ta preferată pe fundal, cu un ceai sau o cafea, în locul tău preferat.
De dragul de a împărtăși, sunt aici, dacă vei simți nevoia să-mi trimiți vreo frântură din ea.
Cu deplină recunoștință pentru încă un an împreună,
A.
