Am revenit pe front. Dezertarea scrisului înseamnă ofilire. NU POT fără el. Am înțeles asta din citatul lui Theodore Roosevelt care m-a lovit central (dă-i și tu play). M-a găsit fix în momentele de stat pe tușă, în care am fost propriul judecător și condamnat în rolul creativ . Asta coincide și cu alte „Nu (mai) pot să scriu.”, din rândul cunoscuților. Asta mi-a dat „benzină” să revin.
Pe cât de frapantă îmi este situația, pe atât de familiară. Căci lupta asta o cunosc, încă foarte bine. Vine cu autosabotare, foi goale, fraze neterminate, documente word sau postări șterse de pe social media. E o încleștare care sapă a gol și se mărește tot mai tare cu fiecare amânare a momentului de scris.
Și dacă ipostaza asta are un sens pentru creație pe care noi nu-l sesizăm?
Să purcedem înainte, curajoșilor!
De ce nu scriem?
Am mai scris despre asta, aici. La mine-i o jonglare cu un pic între mecanismele de protecție, îndoială, și alte programe infiltrate prin diverse forme și persoane. Pe măsură ce le identific și le pun la locul lor, îmi dau seama că a fi „în gardă” necesită o igienă emoțională și mentală permanentă.
Comunicarea nonviolentă mă ajută să fac asta și am învățat s-o folosesc de la Octavian Istrate, trainer certificat CNV.
Pe tine ce te ajută să rămâi în gardă cu mecanismele tale de autosabotare?
Dacă vrei să împărtășești, lasă un comentariu sau scrie-mi aici: alexandraceornei@gmail.com
Imperfecțiunile creează atracție
În momentul în care scriem, suntem în arenă cu noi înșine. Uneori, cu sufletul la gură. Alteori, mizăm pe structura clarificatoare a minții care ne scoate din pana de idei și ordonează informația pe făgașul ei. E posibil, însă, ca între suflet și minte să fie un conflict, iar tensiunea asta creează inconsistență în scris.
Oh, și dacă ăsta-i miezul imperfect de care avem nevoie să creăm diferența?
Aliluia! Iată:
”Flaws are human, and the attraction of art is the humanity held in it. If we were machinelike, the art wouldn't resonate. It would be soulless. (...) We create pieces reflective of who we are, and if insecurity is part of who we are, then our work will have a greater degree of truth in it as a result.”
The Creative Act: A Way of Being - Rick Rubin
Și dacă apare gândul ăsta: „Da, Alexandra, dar dacă scrii pentru alții, trebuie să pari stăpân(ă) pentru alții, să știi, să fii expertul.”?
E un subiect bun de disecat, probabil într-o altă întâlnire. Aici, deschid și către tine un topic de gândire: cum jonglăm între obiectivizarea scrisului și nota personală? Care sunt granițele pe care e bine să le respectăm?
Adevărul e o resursă bună pentru scris
Să scriu sau să nu scriu? E important sau nu e important pentru mine? Ajută sau nu pe cineva dacă împărtășesc asta?
Cadru surprins de Mugur Cadinoiu
Mai ales din experiența ultimilor ani, am văzut că ce-i adevărat și important pentru mine, va ieși oricum la suprafață. Iar dacă amân, nu e cum și când îmi doresc. Manifestarea adevărului e un antrenament care naște claritate și ne ajută să evoluăm.
Pentru scris curajos, te invit să te întrebi:
Care sunt adevărurile mele?
Rămâi conectat(ă) cu ele, ori de câte ori pare că drumul nu mai e clar înainte. Mie mi-a fost un ghid bun cartea Speak Your Truth, scrisă de Fearne Cotton.
Ieșirea din ”eul” personal către conexiunea dintre noi
Eu una iubesc oamenii care au curajul să împărtășească pe bune. Desigur, vulnerabilitatea exprimării autentice are costurile sale. Însă dacă ne-o asumăm, ceva puternic iese la iveală:
„Atunci când doi oameni relaționează în mod autentic și uman, Dumnezeu este curentul electric care începe să circule între ei.”
Da, avem nevoie de curentul ăsta ca de aer. Avem nevoie de dialog, de transmis profunzime, dincolo de învelișul lexical și gramatical al cuvintelor. Avem nevoie să spargem zidurile și scuturile. Ele nu pot crea decât alte ziduri și scuturi.
Personal note: Pentru tine, cel/ cea care scrii, nu uita că ceea ce faci e o binecuvântare, nu o rană. Scrisul tău luminează. Inspiră. Îi determină și pe alții să o facă. E o făclie pe care merită să o ții aprinsă, în acest întuneric al goanei în care trăim.
Mesajul Irynei, acest om minunat pe care mi l-a adus în cale Fab Lab Iași, e și pentru tine. Adevărul e că puterea pe care o întrezărim în noi vine adesea de la cei din jur.
2 ani de Fab Lab Iași
Am văzut pe Linkedin mesajele de felicitare pentru cei doi ani de activitate la Fab Lab Iași. Știam că se apropie data, dar am amânat momentul de reflecție. Au fost doi ani pe care i-am trăit plenar. Mi-am luat din ei:
învățături puternice și descoperiri pentru o viață întreagă;
conversații cu sens și oameni pe care i-am putut cunoaște mai îndeaproape;
un „teren de joacă” al scrisului și al comunicării cum n-am mai avut ocazia până acum într-un spațiu profesional - pentru asta le mulțumesc lui Dan și lui Catrinel Zaharia, fondatorii Fab Lab Iași, lui Adrian Mironescu, mentorul meu și Designerul de Brand Optimist și întregii echipe pentru încredere;
contact cu limitele și valorile mele personale;
abilitățile pe care e nevoie să le dezvolt pentru a evolua. Dar cum spunea Oscar, un fost angajator din alte timpuri: „Every failure is an opportunity.”
Iar asta mă face să merg înainte.
În loc de încheiere
Dă-ți voie să te ții și tu de antrenamentul ăsta cu scrisul într-un mod explorativ. În jurnal, în public, în ce fel vrei tu. Îți va face bine. Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, încearcă.
Când vei aduna în cuvinte piesele din puzzle, vei primi și claritate. Puzzle-ul tău contează. Profesional, personal, idealist sau profund realist, în el stă viziunea ta. Iar dacă ai nevoie de o strategie care să lege piesele într-o direcție, sunt aici. Promit să ascult și să ne focusăm pe un fir roșu. Împreună.
Să curgă roadele de toamnă!
Cu recunoștință că ne suntem aproape,
Alexandra
