Ai parte

de comunitate?

Să fii parte dintr-o comunitate nu e cool. E necesar. Râdem, glumim, dar oricât de rebel(ă) sau nemulțumit(ă) ai fi de ce se întâmplă în jurul tău, să fii o piesă dintr-un puzzle mai mare e ceva care îți dă poftă să ieși din bula ta și să pui mușchii la treabă.

Câtă piele pui în joc?

De când joc rolul de Community manager la Fab Lab Iași, perspectiva mea despre comunitate se tot șlefuiește. Și subiectul ăsta de „cât de mult pui de la tine” e o provocare pentru că, pentru mine, noțiunea de „gri” și jumătăți de măsură îmi dă greu. Am învățat că jucatul cu toate cărțile pe masă este esențial și îi ține pe oameni angrenați în mod autentic. Însă nu toată lumea funcționează la fel. Și e firesc, mai ales când membrii unei comunități au și alte responsabilități.

Fotografie realizată de colegul meu, Mugur, fotograful care surprinde cele mai faine momente din întâlnirile noastre de comunitate

Am pățit-o de multe ori: m-am entuziasmat, am făcut, am tras de oameni. „Hai să facem”, „hai că o să fie fain”. Din mult tras, venea prea puțină implicare înapoi. Și am trăit un moment de multe momente de revoltă, apoi de oboseală. De multe ori, am vrut să renunț.

Până când, la un moment dat cineva din comunitate mi-a dat-o pe față: „Alexandra, o să-ți zic sincer. Până acum, mi-a fost rușine să te refuz, dar de data asta chiar nu vreau să particip. Nu vreau, nu rezonează cu mine.”

Și atunci, mi-a picat vorba aceea, măru-n cap: „băi Alexandra, tu nu i-ai întrebat pe oameni dacă ei vor să se implice în treaba asta. Dacă are sens și pentru ei.”

Câteodată „un pas înapoi” face bine

Am învățat greu să mă retrag și să nu iau lucrurile personal. Am înțeles (și încă procesez) că:

• munca de comunitate e mereu un dans între energia oamenilor care lucrează și energia echipei - nu e nevoie să fiu eu tot timpul„dj” și nici să mă descurc singură; cheia e să ascult cu atenție mesajele pe care mi le transmit ceilalți.

  

  Mesajul e de la Dan Popescu, o surpriză de om care pune umărul în comunitatea Fab Lab Iași, dar și în mai multe inițiative de startup, cum ar fi Fondatori din viitor sau Innovation Labs Iași.

• oamenii simt când lucrurile sunt făcute așezat, cu intenție și cu dedicare - și de aici, intenția de a face mai puțin și mai bun, cu oamenii care au nevoia reală de a fi părtași experiențelor pe care le creăm;

• Un community manager relaxat = o comunitate deschisă pentru inițiative noi - dacă ești într-o funcție de manager/coordonator/leader, încearcă și tu tactica asta. Fă efortul de a te detașa măcar puțin de dorința de a controla tot ce mișcă în grupul tău de oameni. S-ar putea să observi niște lucruri minunate :)

• filtrul bucuriei în alegerea activităților - au fost ritualuri și evenimente organizate în care numărul de participanți era extrem de mic și asta, desigur, m-a frustrat și mi-a stors energia. După ce am pus presiune pe mine, am realizat că îmi pierdusem bucuria. Acum, mă întreb, înainte de a organiza ceva: „Asta mie mi-ar aduce bucurie pe termen lung?

  Tu ce lecții ai învățat din comunitățile în care te-ai implicat, ca leader sau ca membru activ?

  Co-creare înseamnă „și la bine, și la greu”

  Când am venit la Fab Lab Iași nu mi-am imaginat în ce mă bag. Într-un spațiu de coworking există mereu situații imprevizibile, în care e nevoie de maximă flexibilitate, spontaneitate și deschidere. Am fost de multe ori în situația în care n-am avut habar cum să gestionez momentele dificile — căci da, au fost multe și din felul ăsta. Și pentru astfel de momente ”întreabă-l pe ChatGPT” nu funcționează. Nu doar pentru că viteza de reacție trebuie să fie rapidă, ci pentru că noblețea și umanitatea nu se regăsesc în răspunsurile lui perfecte.

  Am învățat că, dincolo de facilități, productivitate și comunicare promptă, ce face diferența în acest proces de co-creare este abordarea sinceră a unui singur lucru: și la locul de muncă avem nevoie de măcar un camarad care să ne asculte ofurile și să se bucure alături de noi de micile victorii ale vieții.

  Am mai scris despre co-creație și din perspectiva de branding, aici.

  Scriu și în timp ce scriu îmi dau seama că perspectiva asta mă îmbogățește, mă motivează și mă invită la prezență.

  Tu cum vezi experiența asta de camaraderie la locul de muncă?

  Scrie-mi pe alexandraceornei@gmail.com, chiar mi-ar plăcea să descopăr perspectiva ta.

  Nu poți fi parte dintr-o comunitate pe jumătate

  Ba poți, dar ai mult de pierdut. Și asta pentru că atunci când tu nu dai nimic, nu te bucuri cu adevărat de viața din jurul tău. Te năpădesc buruienile lui „eu,eu,eu” și nu mai poți să vezi ce uimitoare flori de magnolii* au înflorit în curtea vecinului.

  Nu pui umărul, nu câștigi. Și poate că acest câștig nu e unul vizibil pe care să pui tu mâna. Dar minutele pe care le investești în relațiile pe care le cultivi cu grijă, dau rod. Unele, în râsul pe care îl auzi la chicinetă. Altele, în decizia colegului/colegei de a se apuca de înot. Poate omul pe care l-ai ascultat 5 minute în pauza lui de masă a dus empatia ta și acasă. „Hai și tu” e îndemnul care a trezit sentimentul de „Sunt și eu parte din ceva mai mare.”

  Recunosc, mi-ar plăcea să aud mai des „Fac eu asta pentru tine”. „Uite ce mi-ar plăcea să facem.” „Te rog ajută-mă”. „Am nevoie de x ca să facem y împreună.”

  Nu deodată, pe rând. :)))

  Prima spre care pasez provocarea sunt eu, pe principiul „Practice what you preach”.

  Și apoi, o pasez către tine.

  Care e primul pas mic pe care îl faci pentru comunitatea ta?

  Mulțumesc c-ai stat cu mine până la sfârșit.

  Împrimăvăratecă să-ți fie pofta de viață!

  Cu gândul la cutreierat,

  Alexandra

  *offtopic, în București este o hartă a magnoliilor. Pasionații de hărți din Iași, facem și noi una, vă rog eu frumos?

  Extra de gustat:

  Ceva cu lumina premergătoare Paștelui, de ascultat aici.

  Și despre Îndoirea luminii, de la ziua lui Nichita, a cărui zi a fost ieri, aici.

  Următoarea scrisoare către tine va fi cu un nou episod Creativita(r)te cu Anca Ciliac. Rămâi aproape!